Rss Feed Tweeter button Facebook button Youtube button

Demmers Teehaus Magazinul Online Demmers Teehaus – Cultivam pasiunea noastra pentru ceai

Deveniți degustător de ceai!

TeatasterNu există o școală pentru degustătorii de ceai. Mari importatori din Hamburg, Rotterdam sau Anglia, dar și din țările de origine, dezvoltă degustători din rânduri proprii. Entuziasmul față de ceai, un nas fin și palatul bun constituie baza acestei profesii, dar arta degustării constă de fapt în capacitatea de a ține  minte gusturi și mirosuri. Doar după mii de probe gustate și ani de experiență poate porni cineva spre cariera de degustător, prima etapă fiind numită „Junior Tea Taster”.

Una dintre cele mai importante sarcini al acestei meserii este de a gusta probe noi de ceai. Aceste probe fac parte din licitații sau constituie oferte noi din toate părțile lumii. Probele sunt degustate și evaluate. Este absolut necesară cunoașterea amplă a țărilor de origine, contacte bune cu marile plantaţii și grădinile de ceai, relații de durată, bazate pe încredere, cu expeditorii.

Setul pentru degustători conţine o cană cu capac pentru infuzie şi ceaşca pentru degustare, care se poate găsi în magazinul nostru online. Bineînțeles, avem nevoie de probe de ceai închise ermetic. Astfel putem să continuăm povestea.

În sala de degustare sunt așezate mese lungi, bine luminate, iar pe ele tăvi alungite, pe care se găsesc probele de ceai. În fiecare cană se pun 2,86 g de ceai. Această cantitate a fost stabilită după o regulă veche britanică din vremurile când cantitatea respectivă de ceai era egal cu 6 penny. Ceaiul se infuzează cu apa fierbinte la temperatura adecvată și se lasă la infuzat timp de 5 minute, acoperit cu capacul, după care cănile sunt întoarse în ceștile de degustare. Acum începe degustarea propriu-zisă. Ceaiurile sunt degustate unul după altul, printr-un sorbit rapid, dar nu și înghițite, probele se colectează într-un vas mare. Sorbitul tare este absolut necesar și permis. Ceaiul degustat trebuie să atingă cerul gurii împreună cu aerul luat în gură prin sorbit. Nu numai gustul este decisiv. Culoarea infuziei în cană, aspectul și mirosul, dar și frunzele de ceai sunt evaluate, iar observațiile se notează.

Se fac apoi listele de evaluare.

Degustătorii profesioniști de fapt gustă un ceai prea tare, care nu este plăcut, nici de băut. Ei, acest lucru nu trebuie să decurgă după reguli atât de stricte acasă la dumneavoastră. Puteți să preparați ceaiul după metoda indicată pe ambalaj, ca să obțineți o infuzie plăcută, bună de băut. Cu toate acestea, poate fi o experiență interesantă degustarea mai multor ceaiuri diferite unul după celălalt. Degustările de vin la domiciliu devin din ce în ce mai populare. De ce nu și degustarea ceaiurilor cu prietenii?

Seturile noastre Teataster pot constitui baza necesară pentru organizarea unor astfel de evenimente și acasă. Cu cât cei interesați sunt mai mulți, cu atât mai multe ceaiuri pot fi probate. Puteți să aflați astfel și minunea de a face mai multe infuzii bune dintr-un ceai de calitate. Se evaluează culoarea în cană, mirosul, apoi urmează descrierea gustului cu propriile cuvinte. Luați notițe și apoi comparați rezultatele. Chiar și o degustare cu ochii acoperiți are farmecul ei. Pentru iubitorii de ceai recomandăm utilizarea unui Tea-Timer pentru măsurarea exactă a timpului de infuzare, disponibil în magazinele noastre.

Vă dorim succes şi distracţie plăcută!

Poate vă interesează şi:

Okakura Kakuzo: Cartea ceaiului

Poate te intereseaza si...

  1. Cum se spală ceainicele din porțelan?
facebookby feather

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>